Proiectul Euromath

(2007-2008)

    Principiul de bază al cooperării transfrontaliere este realizarea în ariile frontaliere a unor spații de acțiune în scopul de a permite găsirea de soluții comune la problemele similare, ținând seamă de specificul vecinătății.

    Promovarea cooperării transfrontaliere pentru facilitatea integrării pe piață a ofertelor  culturale și educaționale a reprezentat o prioritate a programului România – Ungaria, PHARE CBC 2005 / INTERREG III-A la care proiectul Euromath a răspuns cu succes.

    Coordonatoul acestui de proiect a fost prof. Potocean Octavia, iar echipa de proiect a fost formată din profesorii: Potocean Mircea, Portal Vilhelm și Doba Francisc. La acțiunile proiectului au contribuit cu profesionalism și ceilalți colegi din cadrul catedrei de matematică: Toader Mariana, Negrilă Liliana, Bodrogean Ovidiu și Moraru Augustini.

2
3

    Proiectul a vizat o cooperare pe probleme instructiv-educative, ca de pildă stimularea interesului pentru o atitudine conștientă și responsabilă față de studiul matematicii în vederea formării unor viitoare cadre de înaltă ținută, cum de altfel avem nevoie într-o Europă unită.

    Prin realizarea acestui proiect, partenerii implicați au învățat unii de la alții. Astfel au putut studia modul în care se face matematică în școala „Nemeth Laszlo” din Hodmezovasarhely și „Karolina Iskolo” din Szeged, ambele din Ungaria, și la Grupul Școlar Curtici din Arad.

    S-a urmărit promovarea inițiativelor de cooperare transfrontalieră între tinerii din zona de frontieră inițiați în științele matematicii, multiplicarea schimbului de experiență în domeniul educației și învățământului, creșterea cooperării în vederea dezvoltării creativității matematice la elevi și profesori.

    S-au realizat astfel mai multe activități comune, unde elevii și profesorii au avut posibilitatea să cunoască sistemul de învățământ din fiecare țară, să învețe din bunele practici ale școlilor vizitate și să colaboreze în soluționarea diverselor probleme.

    Am descoperit astfel profesori și elevi minunați, care împreună cu noi au realizat activități deosebite, au prezentat referate bine concepute, au participat la Conferința de Matematică din Arad, au vizitat locurile frumoase din cele trei localități: Csongrad și Szeged, din Ungaria, respectiv Arad, din România. S-au legat prietenii și multe amintiri au rămas în sufletele noastre.

   

Activitățile au fost astfel alese încât să fie implicați cât mai mulți elevi și să asigure elaborarea unor produse care să răspundă nevoilor de informare a tinerilor. Astfel, s-a încurajat participarea elevilor la conferințe; aceștia au fost ajutați să realizeze mai multe lucrări și referate pe diverse teme, să le susțină la seminarii, mese rotunde etc.

            Prin proiectul Euromath, catedra de matematică a reușit să achiziționeze șase laptop-uri, videoproiectoare și o tablă inteligentă. Acesta fiind printre primele proiecte de acest nivel din școala noastră, ne-am bucurat că am avut prilejul să vedem cum se face școală și în alte instituții de învățământ, să cunoaștem tineri și profesori din țara vecină și să ne perfecționăm. Ne-am dat seama că indiferent unde trăiești, dacă lucrezi cu pasiune și devotament, se obțin întotdeauna lucruri frumoase.

1

SCHIMBUL DE PROFESORI ȘI ELEVI ÎN CADRUL PROIECTULUI EUROWEEK

Începând cu anul 2007, de când România a devenit parte a Uniunii Europene, Euroweek a reprezentat un schimb cultural internațional, care a dat posibilitatea elevilor de nivel liceal din colegiul nostru de a vizita, în fiecare an, în ultima săptămână a lunii septembrie, câte o țară membră a UE. Delegațiile sunt formate din opt elevi de clasele a XI-a și a XII-a și doi profesori coordonatori.

euroweek
euroweek2

    Proiectul internațional Euroweek, extrem de iubit și de apreciat de elevii noștri, le-a dat posibilitatea acestora, de-a lungul anilor, de a vizita diferite țări, precum Danemarca, Bulgaria, Anglia, Cehia, Luxemburg, Letonia, Ungaria, Belgia și Austria. Începând cu anul 2020, destinațiile culturale ale organizatorilor și ale participanților vor fi: Anglia, Suedia, Lituania, Italia, Spania, Portugalia și Croația.

    Programul cuprinde activități fixe, de tipul celor care prezintă, prin momente artistice și gastronomie, specificul național al fiecărei țări participante. Pe de altă parte, fiecare țară propune, în cele cinci zile de program, activități specifice țării respective, elemente ce reprezintă o marcă a acelui spațiu cultural.

    Ediția Euroweek 2016, având 20 de delegații străine participante, s-a desfășurat în România, fiind găzduită de colegiul nostru și coordonată de doamnele profesoare Camelia Circa – Chirilă, Diana Șimonca și Maria Haș.

    Tema ediției a fost multiculturalitatea, iar invitații s-au bucurat de zile deosebite, în care s-au familiarizat cu specificul zonei noastre etnografice, dar și cu obiceiurile, tradițiile și cultura celorlalte minorități conlocuitoare: germani, maghiari, slovaci, evrei.

euroweek3

    Pe parcursul desfășurării întâlnirii internaționale a elevilor și profesorilor, s-au organizat acțiuni diverse, inclusiv deplasări în alte orașe și județe, în scopul vizitării unor obiective turistice și culturale.

    În cadrul deschiderii oficiale a proiectului, a avut loc Parada Naționalităților, pe traseul Colegiul Național „Moise Nicoară” – Primăria Arad – Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, o paradă condusă de taraf și de delegația României, urmată de celelalte delegații îmbrăcate în port specific și purtând steagul fiecărei națiuni reprezentate. Această paradă s-a încheiat cu o horă în fața teatrului și mai apoi pe terenul de sport din fața școlii, fiind admirată de trecători. După această paradă, toţi elevii, profesorii şi invitaţii au intrat în sala festivă a Colegiului Naţional „Moise Nicoară” unde, timp de două ore, au avut parte de momente artistice multiculturale: muzică și dansuri populare românești, dar și germane, slovace, maghiare, performate de membrii comunităților conlocuitoare.

    În zilele următoare, oaspeții străini au fost invitați într-o excursie la Alba – Iulia, la Cetatea Alba Carolina, dar și într-o excursie la Timișoara. Excursia de o zi la Alba – Iulia a impresionat prin seriozitatea organizării și a ghidajului, mai ales că scopul acesteia a fost acela ca țările participante să viziteze orașe reprezentative pentru istoria națională.

euroweek4

    Pe parcursul sejurului la Arad, elevii veniți din Uniunea Europeană au participat și la activități specifice proiectului (activități sportive și muzicale, discuții și dezbateri pe teme de multiculturalitate, împărțiți pe grupuri de lucru și moderate de elevii colegiului gazdă), diverse workshop-uri (dansuri, storytelling, teatru, mitologie, arte vizuale, tradiții românești).

Cea mai recentă ediție, cea din acest an, tocmai s-a încheiat. În perioada 26 septembrie – 2 octombrie, opt elevi ai Colegiului Național „Moise Nicoară”, însoțiți de profesorii coordonatori Radu Savulov și Diana Șimonca, au participat la proiectul european Euroweek 2019, desfășurat în Rankweil, Austria.  

Elevii au prezentat tradițiile țării printr-un dans tradițional și un bufet specific românesc și, de asemenea, au patricipat și la alte activități culturale, artistice și sportive, al căror scop principal au fost acela de a realiza o prietenie între tinerii din diferite țări europene și de a învăța câte puțin din fiecare cultură, arătând încă o dată că suntem uniți prin diversitate.

    Pentru elevii participanți, Euroweek înseamnă în fiecare an o experiență unică: Pentru mine, Euroweek a fost cea mai grozavă experiență culturală. Nu numai că am cunoscut elevi din alte țări, cu o mentalitate, poate, diferită, dar am ajuns să apreciez altfel faptul că sunt român. Am devenit patriot atunci când am plecat de acasă. (Bogdan Deac, clasa a XII-a A, participant la Euroweek 2019, în Austria)

SCHIMBUL DE PROFESORI ȘI ELEVI CU „LYCÉE CATHOLIQUE”

STRASBOURG, FRANȚA

     În mod constant, Colegiul Național „Moise Nicoară” a susținut, încurajat și promovat proiectele de parteneriat școlar cu alte instituții de învățământ din Europa. Obiectivul acestora nu constă doar în perfecționarea limbilor străine într-un context real, ci și în înțelegerea dimensiunilor multiculturale europene, conștientizarea diversității și a identităților culturale și dezvoltarea competențelor sociale și civice.

    Astfel, începând din anul școlar 2018-2019, Colegiul Național „Moise Nicoară”  reia tradiția acestor schimburi școlare, după un schimb longeviv cu „Aquinas” College din Stockport, Anglia și un schimb de cinci ani cu liceul „Marc Block” din Bischheim, Franța. Astfel, la inițiativa catedrei de limba franceză a liceului, a fost demarat un proiect de parteneriat școlar cu „Lycée Catholique”, Strasbourg, Franța.

    Parteneriatul a debutat cu vizita, în luna octombrie 2018, a unui grup de 20 elevi francezi însoțiți de trei profesori, urmată de plecarea la Strasbourg, în primăvara lui 2019, a celor 20 de elevi români care i-au găzduit pe corespondenții lor francezi. În cadrul acestui schimb s-au  desfășurat activități specifice de explorare a universului educațional din țara respectivă, de descoperire a patrimoniului cultural și istoric, de realizare a unor proiecte comune pe teme prestabilite. În această toamnă, schimbul continuă și 30 de elevi francezi sunt așteptați în luna octombrie pentru o nouă experiență lingvistică și culturală. De buna coordonare a acestui schimb se ocupă îndeaproape doamna prof. Adriana Filip.

    Scopul final al acestui parteneriat este de a crea elevilor de la „Moise Nicoară”o motivație în plus pentru studiul limbii franceze (al limbilor străine în general) și de a le oferi deschiderea spre comunicare și interrelaționare într-o Europă multilingvistică și multiculturală.

franta
franta 2