ORELE DE LIMBA CHINEZĂ

    Au fost oferite cu titlu de gratuitate de către lectorii chinezi ai Institutului  „Confucius”  din cadrul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad – director de program – prof. dr. Vanda Stan. Ele au presupus nu doar familiarizarea cu o nouă cultură și civilizație, o altă scriere, cunoașterea unor elemente de bază ale culturii chineze, ci și obținerea certificării HSK – certificare lingvistică (pe nivel de studiu) de cunoaștere a limbii chineze, care a ridicat foarte mult calitatea portofoliului absolvenților noștri.

   Deloc de omis, superbele cursuri de vară, desfășurate în China, organizate de Institutul „Confucius” și Hanban pentru tinerii din lumea întreagă care și-au descoperit interesul pentru o cultură și civilizație de mii de ani. Numeroși elevi, dar și cadre didactice  ale colegiului nostru au participat la aceste cursuri de vară, rămânând cu impresii unice despre: Shanghai, Beijing, Hangzhou, arta chineză, sistemul educațional, prietenia și ospitalitatea gazdelor din instituțiile partenere.