ORELE DE LIMBA SPANIOLĂ, ITALIANĂ, GERMANĂ ȘI TURCĂ PRIN
PROGRAMUL ERASMUS+
În anul școlar 2016-2017, la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad s-au desfășurat cursuri de limbă și cultură germană, italiană, spaniolă și turcă în cadrul programului Erasmus+ Meetings with languages, al Asociației Millenium Center, realizat în parteneriat cu școala noastră, responsabil cu implementarea proiectului fiind doamna prof. Camelia Circa – Chirilă.
Elevi de elită ai Colegiului Național „Moise Nicoară” au avut ocazia să se întâlnească cu cele patru limbi și culturi prin metode nonformale inedite – jocuri, vizionări de filme, ateliere, muncă în echipă, și să călătorească prin lumea celuilalt întâlnindu-se direct cu vorbitori nativi, de la care au învățat limba. Pentru profesorii care au absolvit aceste cursuri a fost o șansă de a-și cunoaște mai bine elevii (ai căror colegi au devenit) și de a afla metode de predare nonformale eficiente, atractive, stimulative. Conținuturile de gramatică, de comunicare, de vocabular și competențele de receptare și producere de text scris și oral au fost evaluate într-un examen final pe care l-au trecut cu succes 60 de absolvenți.
Consiliul Județean, instituție parteneră a colegiului arădean în proiecte de anvergură (Conferința Internațională de Transdisciplinaritate, Concursul Internațional Theatrum Mundi sau Proiectul Internațional Euroweek), a găzduit momentul emoționant în care cursanții – elevi și profesori – au primit certificatele de absolvire.
În atmosfera de bucurie a muncii împlinite, formatorii, voluntari străini, și-au luat rămas bun de la cursanții lor, pe care i-au felicitat pentru calitatea lor intelectuală și umană.