Dimensiunea europeană a școlii
Una dintre coordonatele valorice esențiale ale Colegiului Național „Moise Nicoară” a fost și este spiritul european. Fundamentat în structura intelectuală și vocațională a unui anumit tip de profesor pe care l-a „cerut” mereu acest liceu, precum și ca parte constitutivă a filozofiei școlii, spiritul european presupune deschiderea pe orizontală (adică spre vecinătățile geografice) iscată dintr-o reală nevoie interioară – aceea a accesului la cultură, la valorile și creațiile reprezentative ale spațiului european.
Constantă a culturii românești începând cu secolul al XIX-lea și cunoscând un adevărat apogeu în perioada interbelică, deschiderea spre spațiul cultural european a fost sufocată, cum știm, în perioada comunistă. Deși a închis fizic accesul spre Europa prin intermediul granițelor de netrecut, comunismul nu a reușit să ucidă spiritul european care dăinuia în mințile și sufletele marilor intelectuali români. Mulți dintre profesorii colegiului nostru care s-au perindat pe aici de-a lungul timpului s-au încadrat, cu prisosință, în această categorie, iar unii dintre ei au fost chiar beneficiarii unor studii și titluri academice obținute la marile universități europene.
Pentru toți aceștia, redeschiderea granițelor a însemnat întâi de toate (dincolo de faclilitățile economice etc. pe care acest lucru le presupunea) marele respiro – adică posibilitatea de a trăi efectiv întru acest spirit. Pe de altă parte însă, ea a însemnat o mare responsabilitate.
Primul deceniu al perioadei postdecembriste a fost contextul în care s-au desfășurat și primele schimburi și proiecte internaționale în școala noastră. Dacă în acestă epocă aveam o Românie avidă să respire spiritul european cu tot ce înseamnă el (ca viață economică, culturală etc.), Europa nu era mai puțin interesată să recupereze și să se refamiliarizeze cu o Românie pusă timp de patru decenii între paranteze. Acesta a fost sentimentul pe care l-au avut profesorii de la „Moise Nicoară” implicați în schimburile internaționale din această perioadă. Anii ’90, precum și primii ani ai mileniului următor au fost ani de tatonări reciproce și dorință sinceră de a-l cunoaște pe celălalt.
Astfel, profesorii și elevii de la școlile partenere din „epoca de început” a schimburilor internaționale ne-au vizitat cu dorința reală de a cunoaște România, o țară de care auziseră doar din presă, din poveștile altora sau despre care își făcuseră deja o imagine aproximativă prin intremediul primilor români ieșiți din țară…
Prin urmare, această mare responsabilitate consta în a configura sau, dimpotrivă, a reconstrui o imagine – o carte de vizită a României, așa cum e ea. Astfel, aceste schimburi culturale și educaționale au avut un rol nu atât exprimat direct, cât (re)simțit: ele au ajustat prejudecăți sau imagini greșite (ori le-au completat pe cele parțiale) despre România. Profesorii și elevii români au avut rolul de veritabili ambasadori, oferind Europei o imagine „necenzurată”, obiectivă, despre modul de viață românesc, i.e. sistemul de învățământ (întrucât elevii oaspeți au participat la ore), viața școlii, viața de familie, tradițiile românești sau frumusețile geografice cu care au luat contact prin intermediul excursiilor organizate în contextul acestor schimburi etc.
Pe de altă parte, pentru profesorii și elevii români care au pășit întâia dată spre școlile europene aceste schimburi au însemnat vindecarea de complexul cultural și spiritual al apartenenței la o cultură minoră (dublat de ruptura în raport cu spațiul european instituită politic în perioada comunistă). Profesorii și elevii de la „Moise Nicoară” au dovedit că sunt europeni prin profesionalismul lor, prin înalta ținută și pregătire intelectuală, prin capacitatea de a gândi out of the box, prin creativitate etc. Toate acestea au făcut ca schimburile să devină veritabile dialoguri culturale.
În prima perioadă, linkurile școlare s-au desfășurat din inițiativa particulară a colegiului, prin profesorii lui, formulându-și propriile obiective și constituind astfel un adevărat pionierat în domeniu. În anii ce au urmat după primirea României în UE, schimburile școlare internaționale s-au înscris oficial în programele europene, asumându-și finalitățile și filozofia acestora.
J.F.