ARHITECTURA

Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad

Scurtă descriere a arhitecturii

 

 

 

      Clădirea Colegiului Naţional „Moise Nicoară” face parte dintre monumentele istorice ale Aradului. Proiectat de arhitectul budapestan Diescher, edificiul ce adăposteşte azi Colegiul Național „Moise Nicoară” a fost construit între anii 1869 şi 1873, sub directa supraveghere a arhitectului arădean Jiraszek Lajos. Rezultatul acestei colaborări este un impunător edificiu în stil neorenascentist.

     

      Deasupra porţii de la intrarea principală, se află un balcon sprijinit pe console bogat decorate cu rozete şi frunze de acant în basorelief. Balconul este prevăzut cu o frumoasă balustradă din fier forjat ce întregeşte aspectul decorativ al clădirii. Spre balcon dau cinci deschideri de mari dimensiuni, prevăzute cu ancadramente puternic profilate, ce susţin, la partea inferioară, câte un fronton. Din bogatul decor vegetal al timpanelor frontoanelor se desprinde, în relief, câte un bust de copil. Deschiderile sunt încadrate de coloane din ale căror capiteluri corintice se desprinde capul zeiţei Minerva. Cornişa de coronament, decorată cu denticuli, susţine un atic desfăşurat de-a lungul clădirii, atic pe a cărui suprafaţă este amplasat un grup alegoric ce prezintă central pe Alma Mater cu braţele deschise chemând la lumina învăţăturii.

d3c_2659_49690500
detaliu-de-pe-cladirea-colegiului-national-moise-nicoara-din-arad-judetul-arad

      Pătrunzând în interiorul clădirii eşti întâmpinat de trei galerii demarcate de un şir de coloane intercalate de pilaştri; coloanele şi pilaştrii susţin bolţi în avelă deasupra galeriei principale şi bolţi mănăstireşti deasupra galeriilor laterale. Din galerii, prin intermediul a 23 de trepte din marmură de Moneasa, te îndrepţi spre holul de onoare de la etaj, nu înainte de a te opri pe o platformă aflată la capătul treptelor. Acestea se ramifică în patru braţe simetrice care te conduc la etaj. Coloanele flancate de balustrade, artistic lucrate, susţin un plafon casetat, ce prezintă un decor în relief, pictat, de factură renascentistă. Luminozitatea deosebită a holului de onoare este asigurată de deschiderile din sticlă ale acestuia, ce dau spre două curţi interioare.

      Printr-o uşă sculptată în două canate de mari dimensiuni, încadrată de un bogat decor renascentist aurit, se pătrunde în impunătoarea sală festivă a liceului, sală dominată de un plafon casetat şi decorat. Candelabre şi aplice completează decorul întregului edificiu emanând bun gust şi rafinament.