LET’S DO IT, ROMANIA!

           În cadrul programului național LET’S DO IT, ROMANIA!, elevi din clasele a VII-a A, a VIII-a A, a IX-a A, a X-a C și a X-a F de la Colegiul Național ,, Moise Nicoară”, însoțiți de doamnele și de domnii diriginți Adriana Filip, Mihaela Radu, Camelia Circa-Chirilă, Alina Popescu și Sergiu Duma, au participat la o activitate de ecologizare, în urma căreia s-au adunat 50 de saci cu gunoaie. O campanie de conștientizare și de responsabilizare a rolului nostru activ în a proteja mediul înconjurător. Felicitări elevilor noștri pentru implicare!
 
308406586_565819025336881_5225808871519361997_n
308544328_565816075337176_7556773858542442826_n
308584944_565816638670453_957955679412371527_n
308445705_565814275337356_2255930137854617920_n
308606832_565819528670164_4574756264348259810_n
308427377_565819715336812_1883738096916328203_n

Magia cuvântului

          Colegiul Național ,,Moise Nicoară” a găzduit azi unul dintre spectacolele din cadrul Festivalului Internațional de Povești MAGIA CUVÂNTULUI, festival ajuns la cea de a X-a ediție și coordonat de absolventa școlii noastre, actrița și povestitoarea Giorgiana Elena Popan. În sala festivă, în fața elevilor au urcat pe scenă povestitorii Monique Burg din Franța,
          Carmen Centrone din Italia și John Row din Marea Britanie. Printre voluntarii din cadrul festivalului care au asigurat astăzi inclusiv traducerea și interpretarea poveștilor se numără și absolvenți ai colegiului nostru, precum Anyia Circa-Chirilă și Andrei Popescu.
307095349_565254485393335_463874886378780340_n

Excursie culturală

       Elevii claselor a VI-a B și a VIII-a B, coordonați de diriginții lor, prof. Maria Both și prof. Liliana Negrilă și însoțiți de doamna asistentă medicală Anda Scolobiuc, au petrecut un sfârșit de săptămână deosebit și frumos, participând la excursia organizată în perioada 14-16 octombrie 2022. Cu această ocazie, au descoperit frumusețile Sibiului, au admirat castelele Peleș, Pelișor și Bran, au vizitat prima școală românească din Șcheii Brașovului, au făcut o scurtă lecție de istorie la Cetatea Făgărașului și și-au reamintit poveștile copilăriei la Castelul de Lut din Valea Zânelor, Porumbacu de Sus. Pe lângă buna-dispoziție și starea de bine care au domnit tot timpul, elevii participanți au strâns relațiile de colegialitate și prietenie, descoperind și aplicând totodată și conceptele de toleranță, respect reciproc și responsabilitate!

312370030_586170159968434_8861442746646609506_n
312328318_586170209968429_6480745410357837907_n
311567499_586169473301836_5707256912890861667_n
312427387_586170026635114_7252871929250758148_n
311073321_586170093301774_6590933140469786503_n
311077792_586170143301769_6801875392722470008_n

Cercul de robotică

       Sfârșitul de săptămână trecut i-a dus pe reprezentanții echipei de robotică a Colegiului Național ,,Moise Nicoară” Arad, Harambe Cartel, însoțiți de mentorul prof. ing. Liana Nica, în capitala Marii Uniri pentru a participa la XeoTalks, unul dintre cele mai consacrate evenimente de robotică din țară.
       Timp de trei zile, membrii echipei au fost prezenți la o serie de activități și conferințe relevante realizate de Xeo ALUMNI și personalități din mai multe domenii, precum Andreea Bogdan (Radio România Actualități), Cristiana și Alexandru Cazacu, Sebastian Onac (Universitatea Politehnica București), psihologul Crina Gilia Hutanu și Ana Popescu (BRD First Tech Challenge Romania).
       Delegații echipei de robotică s-au întors mai motivați și sunt hotărâți să aibă o prestație foarte bună în acest sezon.
313334638_593138782604905_7846098418592512404_n
313394224_593139052604878_8351999920870981614_n
313368057_593139029271547_4937029147892752646_n
313402021_593139012604882_5186037526760320344_n

Halloween Party la Colegiul Național „Moise Nicoară”

    

Marți, 1 noiembrie, a avut loc renumita serbare de Halloween, marcă a Colegiului Național „Moise Nicoară”, care le-a oferit elevilor din clasele de gimnaziu posibilitatea de a-și expune talentele și de a socializa. Binecunoscuta sărbătoare ,,Halloween” își demonstrează încă o dată popularitatea în rândul tinerilor curioși de mistere și povești.
Ca în fiecare an, evenimentul a fost organizat și coordonat de d-na prof. Simona Krämer, împreună cu catedra de limba engleză și cu ajutorul elevilor de liceu.
Colegiul Național ,,Moise Nicoară” vizează nu doar pregătirea elevilor pentru obținerea unor rezultate deosebite, ci și stimularea creativității. Probele serii au fost: parada dovlecilor, parada costumelor, parada măștilor și proba pe perechi.
În timp ce juriul, format din doamnele profesoare Pîrv Lavinia, Motorca Mihaela și Diaconescu Marilena, alături de Trifon Luana (12A) și Selina Chiriloi (11E), a ales câștigătorii, pe scenă au avut loc momente artistice performate de Antonia Lemeni (5A), Adela Ranta (11E), Eva Morusi (8C) & Dan Ciupuligă, Swen Krämer (11E) și Raul Nica (9F). Invitatul special al serii a fost doamna profesor Diaconescu Marilena, președinte al asociației ,,Club Rotary Arad Cetate”, dar și sponsorul principal al evenimentului.
La final, momentul așteptat de toți participanții — premierea. Cei care s-au remarcat în mod deosebit au fost:
PROBA DOVLECILOR:
Premiul I: Cândea Victor (7C)
Premiul II: Kiszel Darian (5C)
Premiul III: Turcin Branca (8A)
PARADA COSTUMELOR:
Premiul I: Șoima Diana (5B)
Premiul II:Lemeni Antonia (5A)
Premiul III: Toduță Bogdan (6C)
PARADA MĂȘTILOR:
Premiul I: Kiszel Darian (5C)
Premiul II: Gavrea Cristina (8A)
Premiul III: Lupșa Giulia (5C)
PROBA PE PERECHI:
Premiul I: Cucu Raandy & Pușcaș Tudor (5B)
Premiul II:Lupșa Giulia & Golomici Mara (5C)
Premiul III: Farago Fabiana & Bulzan Diana (5B)
Evenimentul a fost prezentat de elevii :Rațiu Brianna (12A) și Herman Alexis (12A), alături de Lupșa Iana (12A) și Ștețcu Arthur (12A).
Felicitări tuturor participanților și organizatorilor pentru un alt eveniment reușit, marca ,,Moise Nicoară”.
Articol realizat de Lupșa Iana (12A ) și Rațiu Brianna( 12A)
312286675_597398305512286_559969667266143573_n
312714062_597398498845600_7792486783820965498_n
313422639_597399695512147_7773242922641978285_n
313295468_597400145512102_8226071080718502418_n
313035669_597400178845432_6090469108002132162_n
312811994_597400195512097_9028878497958290379_n
314349228_597399688845481_688400495857733234_n
313295468_597400145512102_8226071080718502418_n (1)
313416853_597400052178778_28885092397921419_n
314329685_597399238845526_5006551831393711030_n
312592144_597398122178971_1257759898423087582_n
314432978_597400085512108_7588054743525457444_n
312610991_597400118845438_7557679161262471409_n
312328321_597400062178777_258585337735157789_n
312265668_597399615512155_1979815284821770879_n

Harambe cartel

      Echipa de robotică „Harambe Cartel”, de la Colegiul Național ,,Moise Nicoară” Arad, urmează să participe la a șaptea ediție a competiției BRD First Tech Challenge România, organizată de Asociația ,,Nație prin Educație”. Alături de profesorii coordonatori, prof.ing. Ileana Selejan și prof.ing Liana Nica, echipa formată din elevi de liceu s-a adunat motivată pentru a colabora cu multă implicare și devotament.
 
DESPRE COMPETIȚIE
 
      Ken Johnson, directorul competiției, îi invită pe elevi să participe la noul sezon, Powerplay, încurajându-i să folosească o nouă modalitate de gândire, norme de bază ale ingineriei și lucrul în echipă pentru a maximiza abilitățile și performanța robotului. Acesta trebuie construit cu scopul de a ridica un număr cât mai mare de conuri, la un nivel suficient de înalt pentru a fi așezate pe obstacole de diferite mărimi.
 
NOUA ECHIPĂ
 
      Majoritatea membrilor echipei de anul acesta sunt la prima participare, venind cu idei noi, fiind gata să lucreze împreună pentru a atinge cel mai înalt prag cu putință. Fiecare membru este pregătit să formeze legături strânse de prietenie care vor rămâne pentru tot restul vieții.
În același timp, foști elevi ai echipei, dintre care mulți urmează acum studii în domenii legate de robotică, oferă noilor membri sfaturi bazate pe experiențele lor din competițiile anterioare, pentru a evita repetarea unor greșeli.
 
CUVÂNTUL MENTORILOR
 
      ,,Inspir, motivez, formez elevii depășind cu mult actul didactic propriu-zis.
Concursurile naționale de robotică ne duc într-o altă dimensiune a școlii: orientare spre viitor și tehnologie, deprinderea de a fi eficient într-o echipă, spiritul competitiv sănătos și multă pasiune. Încerc să ies cu educația din tiparele clasice și să fac elevii să iubească tehnologia, să fie optimiști și fericiți.” afirmă prof.ing. Ileana Selejan
„Sunt impresionată de numărul elevilor prezenți la recrutările de anul acesta și mă bucur nespus să văd că robotica devine un punct de interes pentru tot mai mulți tineri. În calitate de mentor, trebuie să-mi îndrum elevii să devină cea mai bună versiune a lor, nu doar la nivel de echipă, ci și ca oameni, dar totodată, să le reamintesc că sunt abia la început de drum și trebuie să rămână focusați pe obiectivele lor. Simpla lor participare la acest concurs îi face învingători, punând o piatră de temelie în tot ce va însemna dezvoltarea unică a fiecăruia.” menționează prof.ing. Liana Nica.
315879358_607518034500313_8130519616590794312_n
315942433_607518041166979_9126549766435468486_n
316106736_607517847833665_834017500137861246_n

Balul bobocilor 2022

   
     Ucenicii lui Willy Wonka, de la Colegiul Național „Moise Nicoară”, au îndulcit scena Teatrului de Stat „Ioan Slavici” în seara de 29 noiembrie. După doi ani de pauză, organizatorii au avut prilejul de a pune în scenă un spectacol așteptat cu nerăbdare de toată lumea: Balul Bobocilor. Show-ul „Choco MaNia” a fost inspirat din faimosul film „Charlie and the Chocolate Factory”, în regia lui Tim Burton.
Bobocii au fost susținuți de o sală arhiplină de prieteni, părinți și profesori, iar atmosfera din „fabrică” a fost întreținută de magnificul Zoltan Lovas, în rolul spumos al lui Willy Wonka, care i-a introdus pe boboci într-o lume magică.
      Juriul, alcătuit din doamna director Diana Achim, domnii profesori Radu Bereteu și Răzvan Țapoș, și Miss & Mister Boboc 2019 – Rebeca Soltesz și Alesio Puf, a acordat următoarele premii:
Bălan Briana – Miss Carismă, Carla Buzna – Miss Sweetness, Diana Iovuța – Miss Simpatie, Maria Miuțescu – Miss Creativitate, Andra Ștef – Miss Atitudine, Amalia Mic – Miss Spontanietate, Angela Mușat – Miss Eleganță, Alesia Mariș – Miss Popularitate, Lorena Hărduț – Miss Perseverență, Natalis Zaincofschi – Miss Originalitate, Patricia Lengyel – Miss Dance;
Albert Fărcuțiu – Mister Carismă, Mihnea Lupea – Mister Spontanietate, Raul Nica – Mister Popularitate, David Pintilie – Mister Simpatie, Felix Popescu – Mister Dance, Victor Bornea – Mister Sweetness, Șerban Damian – Mister Creativitate, Mircea Năstăsie – Mister Perseverență, Matei Adelmann – Mister Eleganță, Alex Săcui – Mister Atitudine și Bogdan Vlad – Mister Originalitate.
Marii câștigători ai serii, Miss & Mister Boboc 2022, au fost desemnați Natalis Zaincofschi (clasa a IX-a C) și Felix Popescu (clasa a IX-a E), pe locul al II-lea plasându-se Albert Fărcuțiu și Alesia Mariș, iar pe locul al III-lea, Matei Adelmann și Andra Ștef.
      Momentele artistice ale serii au fost susținute de: Swen Krämer (clasa a XI-a E), Eva Morusi (clasa a VIII-a C) , Mihnea Vilagoș, Iulia Timișan (clasa a X-a E), Iulia Moldovan (clasa a XI-a D) , Karina Per (clasa a X-a D), Mihai Moleriu, Raul Nica (clasa a IX-a F), Maya Axente (clasa a IX-a A) și Radu Preda, fost elev al colegiului, în prezent student la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Balul a fost organizat de elevii claselor a XII-a, coordonați de doamnele profesoare Krämer Simona și Rotaru Diana.
Putem afirma că, și de această dată, elevii Colegiului Național „Moise Nicoară” s-au dovedit a fi la înălțime, calități ca disciplina, perseverența și creativitatea servind atât la performanța școlară, cât și pe scenă. Da, a fost un bilet câștigător.
 
(scris de Gorbe-Birta David și Ardelean Ruben, clasa a XII-a F)
317801039_617222753529841_8542745770812748225_n
316425418_617223536863096_1890180006633439074_n
317420761_617222840196499_6709499545475028165_n
317884015_617222806863169_1833761475424501322_n

Expoziţie foto

      Pe holurile Colegiului Național „Moise Nicoară”, în luna decembrie 2022, se poate vedea expoziția de fotografie, ajunsă la ediția a XXII-a, „Natură și Citadin”, inițiată de prof. Diana Neamțu, în colaborare cu FotoClub Arad.
Elevii fotografi de la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, care au lucrări în expoziție sunt: Anelise Albac a X-a B, Albert Anahazi a VII-a B, Iustin Florian Băbău a XI-a C, Noris-Vlad Barna a IX-a D, Daniel Otniel Blehuiu a XI-a C, Matei Căvășdan a VII-a B, Cătălina Ioana Cîrnațu a X-a D, Mihai-Valentin Costea a X-a E, Iasmina Elena Crăveanu a XI-a A, Alexandra Sofia Csizmadia a XI-a C, Oliver-Boban Danity a X-a D, Alexandra David a X-a D, Dan-Luca Palcu a XII-a C, Maria Letiția Țărnău a V-a C, Debora Sara Vesa a VIII-a A.
      Au mai participat și elevi din alte școli: Cătălin Moisă, clasa a VIII-a, Școala „C. Ignat”, Cătălin Cristian Rus, clasa a X-a, de la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” și Raisa Tamaș, clasa a III-a, de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”. De asemenea, în expoziție se află și lucrări ale lui Andrei Szőke, absolvent al Colegiului Național „Moise Nicoară”, promoția 2022, student la Universitatea Politehnică din Timișoara.
      Selecția fotografiilor a fost realizată de juriul format din artist grafician și prof.dr. Călin Lucaci, Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad/ UAV Arad, precum și Mircea Boran, președintele FotoClub Arad.
      Premii:
Premiul I – Anelise Albac X B, CNMNA
Premiul II – Luca-Dan Palcu XII C, CNMNA
Premiul III – Noris-Vlad Barna IX D, CNMNA
Mențiune – Raisa Tamaș III A, Șc. Gen. N.Bălcescu
Elevii voluntari din școala noastră, care au contribuit la implementarea proiectului, sunt Dragoș Dumitrașcu, Noris Darian Gozav, Mihai Ciprian Lucaci-Pecican, Paul Andrei Spătan, Sara Paula Hălmăgean, Daria Cheșa, Cristina Casiana Gavrea, Branka-Daria Turcin, din clasa a VIII-a A; Ana-Maria Falcă, Vanessa-Bianca Farkas, Annamaria Giulia Hanciuța, Luiza Urs, Cristina Neicu, Alexandru-Arthur Popa, Mihnea Andrei Uscat, Natalis-Cătălina Zaincofschi din clasa a IX-a C; Denis Ioan Lunga și Nikolas Andrei Șerban din clasa a X-a C; Andra Dărău, Alexandra Ionescu din clasa a X-a D; Roxana Maria Betea, Anda Maria Chiș, Alexandra Ioana Cleescu, Maya Cosma, Miruna-Lois Demian, Luca Dragoș Lăutaș și Brianna-Simina Rațiu, din clasa a XII-a A.
 
Expoziția se poate vizualiza și aici:
 
 
Felicitări tuturor!
318435029_621473923104724_3746312453559099689_n
318739814_621473963104720_4015774348545982905_n
318751703_621474026438047_4050025500266420790_n
318525683_621474076438042_4947994012647512648_n

Serbarea de Crăciun

      Serbarea de Crăciun a Colegiului Național „Moise Nicoară” a fost, așa cum ne-am obișnuit, un adevărat spectacol de inteligență și talent. Pe scenă au urcat peste 170 de elevi, care au demonstrat că oamenii care știu să muncească intelectual la cel mai înalt nivel, știu să performeze și în domeniul artistic, numitorul comun fiind rigoarea, perseverența, ambiția. Spectacolul a reunit o diversitate de momente artistice: colinde tradiționale și moderne, dans sportiv, popular și contemporan, scenete, muzică instrumentală și voci deosebite, ansambluri corale. Comunitatea „Moise Nicoară”, formată din elevi, părinți și profesori, a fost întregită de prezența profesorilor pensionari, care au răspuns invitației conducerii școlii.
      Mulțumiri speciale Asociației de părinți, care a susținut material darurile din sacul lui Moș Crăciun, și familiei Matekovics, care este întotdeauna alături de școală.
      Felicitări tuturor copiilor implicați și profesorilor coordonatori: Camelia Circa Chirilă, Diana Șimonca Oprița, Diana Rotaru, Nela Bratu, Luminița Bulc, Simona Kramer, Cristina Crișan și Cristina Pușcaș.
Sărbători fericite și vacanță plăcută tuturor!
prof.dr. Diana Achim, director
321276732_1233621377194029_7420518712647590430_n
321563043_463804695731091_2758182865798622536_n
321297549_653563279800902_6529633915957977876_n
321560767_874374743692558_4587998741844766351_n

Mica Unire

      Ziua de 24 Ianuarie a rămas în istoria românilor ca momentul în care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859. „Mica Unire” este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor la 5 ianuarie 1859, în Moldova și la 24 ianuarie, în Țara Românească. Mica Unire din 24 ianuarie 1859 a fost primul și cel mai important pas spre calea înfăptuirii statului unitar național, care a deschis calea spre Marea Unire, sărbătorită pe 1 decembrie 1918.
      Cele două evenimente amintite, de o însemnătate istorică majoră pentru toți românii, au fost marcate într-un mod deosebit. Astfel, în cadrul proiectului „Micii arhitecți ai Marii Uniri”, organizat de Catedra de Istorie, elevii de la Colegiul Național „Moise Nicoară” au cinstit memoria faptelor de altădată prin creații literare, creații artistice și lucrări științifice. La secțiunea creație literară au fost premiați elevii: Nouphal Jasmine (a VIII-a C) și Țeru David (a VII-a B )care au obținut Premiul I, Mizgan Maria (a VIII-a C), Stana Patricia (a VI-a C) au obținut Premiul al II-lea, Țeru David (a VII-a B )obținut Premiul al III-lea. La secțiunea creație artistică au obținut Premiul I, Tătar Anastasia și Premiul al II-lea, Bejan Aimée (ambele eleve din clasa a V-a B ).
      Elevii, coordonați de profesorii Alina Popescu, Melinda Humm și Sergiu Duma, au fost jurizați de o comisie formată din elevi care au obținut rezultate foarte bune la olimpiada de istorie și profesori de specialitate. Felicitări tuturor elevilor pentru implicare și pentru aprecierea pe care au arătat-o față de cele două evenimente istorice.
327163863_1344148273036049_8299920750786119549_n
327435083_829739721457379_1922639684283472304_n
327018740_938621757305385_9091703112276771378_n
323893905_654561429898675_823918456373864673_n

Atelier în colaborare cu TVR

      În 19 și 20 ianuarie, la Colegiul Național „Moise Nicoară”, s-au derulat două ateliere de jurnalism, coordonate de Doru Ionescu, realizator de emisiuni culturale la TVR și istoric muzical, în colaborare cu prof.dr. Diana Achim, directorul școlii. Atelierele, la care au participat peste 50 de elevi, sunt activități în cadrul unui amplu proiect, susținut de Centrul Cultural Județean Arad, care are ca rezultat un film documentar despre Arad. Filmul are o dublă miză: pe de o parte, promovează turistic județul, într-o manieră inedită, prin ochii tinerilor care îl locuiesc și află mai multe, cu această ocazie, despre Arad; pe de altă parte, implică o colaborare a 25 de profesori, de diverse discipline, care coordonează munca echipelor de elevi, în descoperirea amprentei unice a Aradului, într-un demers didactic transdisciplinar.
Atelierele de jurnalism au fost urmate de vizite de documentare la: Sala Marii Uniri, Primărie, Palatul Cultural, Complexul Muzeal, Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime”, Catedrala Ortodoxă „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Biserica Roșie, Brutăria Pecica, Aeroclubul României, Mănăstirea Gai, Muzeul „Ioan Slavici și Emil Monția” Șiria, Cetatea Șiria.
      Mulțumiri tuturor colaboratorilor care, cu amabilitate, ne-au însoțit și ne-au sprijinit necondiționat, în acestă primă parte a proiectului (Alexandru Matica – ghid CNIPT, Petru Antal – primar Pecica, prof.univ.dr. Lizica Mihuț, Brutăria Doris Pecica, Traian Igaș, Adelina Stoenescu – muzeograf, Vasile Hațegan – comandantul Aeroclubului „Traian Vuia”).
      La finalul proiectului, profesorii vor scrie o carte despre această experiență didactică transdisciplinară, reînnodând tradiția Centrului de Studii Transdisciplinare de la Colegiul Național „Moise Nicoară”.
327267090_517500060474746_8796468728550345815_n
327539863_919376429238169_981331429982963926_n

Lecţii interdisciplinare

     A devenit un obicei ca, la „Moise Nicoară” lecțiile să iasă din tiparele didactice. Elevii claselor a V-a A, B, C, a VI-a A, B, C și a VII-a B au participat azi la o inedită oră de istoria muzicii, la Teatrul de Marionete. Copiii i-au întâlnit pe Mozart, Louis Armstrong, Elvis Presley, Maria Tănase, Janis Joplin, ABBA, Amy Winehouse și David Bowie, într-un spectacol de înaltă clasă, cu muzică performată live (voci și pian) de trupa teatrului arădean. Nu au lipsit din scenă nici instrumentele muzicale și nici vechile mijloace de redare a muzicii, precum: gramofonul și pick-up-ul cu discuri de vinil. Mulțumim Teatrului de Marionete pentru lecția de pe scenă, care va continua în sala de clasă cu discuțiile dirijate de profesori, despre spectacolul receptat.

327737975_706210627646156_7090680073375374365_n
327754089_8375408382571824_1295750259797029045_n
327743780_1865625177153402_2377693974062934532_n
327608617_536372925224899_2677085461017132931_n